Școala gimnazială Carol I se află în clădirea primului liceu din Călăraşi, unul de băieţi. Construcţia şcolii a început în 1881, iar în 1882 s-a dat în folosinţă şcoala primară cu clasele 1,2 şi 3, iar în 1884 s-a transformat în gimnaziu real de băieţi. Pe 19 februarie 1894, profesorii au propus ca liceul să fie denumit „Ştirbei-Vodă“, ca recunoaştere faţă de Domnitorul Barbu Ştirbei, cel care la 1852 a emanicipat oraşul Călăraşi. La 1 septembrie 1919, s-a fost transformat, prin Decret Regal, în Liceul Real de băieţi „Stirbei-Vodă“, primul liceu din judeţ. După ce a devenit liceu, aici s-au desfăşurat mult timp numeroase activităţi culturale importante precum: Secţia locală a „Ligii culturale“, prima bibliotecă publică din oraş, Societatea corală „Freamătul“ şi numeroase societăţi culturale ale elevilor. Pentru performanţele obţinute, şcoala a fost premiată cu diplome şi medalii întărite de parafa regală în anii 1909 şi 1926. În anul 1961, liceul s-a mutat într-un local nou, iar în clădirea veche a rămas Şcoala nr. 1 cu clasele I-VIII care, din 14 noiembrie 2003, funcţionează sub denumirea de Gimnaziul „Carol I“.
În clădirea veche de peste 130 de ani au studiat renumiţi cercetători, scriitori, poeţi şi actori precum: profesorii universitari Panait I. Panait, Petre Diaconu, scriitorii Ştefan Dinulescu, I.V. Strătescu, poeţi: Ion Calova, George Alboiu şi actorul Constantin Dinulescu.
În cancelaria profesorilor sunt şase tablouri de pe vremea când a fost construită clădirea. Cele două corpuri ale clădirii, monument istoric, nu au fost modificate niciodată şi au fost solicitate în nenumărate rânduri pentru a fi transformate în muzeu sau săli de spectacole.
În anul 2004, primul liceu din Călărași a fost recunoscut de către Comisia Naţională a Monumentelor Istorice și înscris în lista monumentelor istorice.
În prezent, în cadrul clădirii primului liceu din Călărași funcționează Gimnaziul Carol I. Începând cu anul 2013, aici funcționează singura clasă cu predare în limba engleză. elevii din cadrul gimnaziului sunt recunoscuți la nivel județean pentru performanțele înregistrate în cadrul concursurilor și olimpiadelor. De asemenea, au cunoscut succesul și prin premiile câștigate la competițiile din domeniul muzicii, desenului și actoriei. Școala este în permanentă dezvoltare având totodată implementate la nivel european proiecte care vizează schimbul de experiență cu țări precum Polonia și Italia.