Satul Chernogor se află într-o zonă de frontieră în Ludogorie, de asemenea, numit în limba turcă Deliorman. Zona a fost acoperită anterior cu păduri dese, de stejar bătrân. Pentru a obține noi zone agricole, pădurile au fost tăiate treptat, iar asta s-a întâmplat după anul 1947, atunci când se creează Fabrica de stat pentru bovine – FSB „Yanko Zabunov” pe pământul satului. Acum, în apropiere de Chernogor sunt răspândite câmpuri de grâu, porumb și floarea-soarelui. Pe una dintre câmpii, ca niște giganți singuri, există doar doi copaci vechi de stejar de vară (Quercus robur), numiți de localnici – Meshe mare și Meshe mic. Sunt situați la aproximativ 3 km de sat. Marele meshe are o circumferință de la baza trunchiului de 7 metri și circumferința trunchiului 4.50 m. Se presupune că are mai mult de 400 de ani. Circumferința la baza Micului meshe este de 5,50 metri, în timp ce trunchiul – 4.10 m.
Există o legendă transmisă din gură în gură și din generație în generație, potrivit căreia copacii din jurul satelor Karahadarlar ( s.Chernogor ) și Deli Isuflar ( s.Krasnogor) au fost atât de groși încât 2-3 oameni nu îi puteau îmbrățișa. Acolo a trăit o fată misterioasă, care a dat numele pădurii „Kaz Koria” ( tradus din limba turcă „Pădurea fetei” ). Fata era fragilă, cu handicap și orfană, neajutorată, dar a făcut trăit cu o pofta neașteptată de viață. Lumea păcătoasă, nu au vrut-o nici pe pământul nostru, și nici pe cerul nostru. Dar ea singură a creat pădurea. Oamenii nu îndrăznesc să spună deschis că a fost atacată fata și agresată iar de disperare și-a luat viața.
După moartea sa, fecioara a devenit o femeie mistică, misterioasă samodiva – nepământesc de frumoasă, veșnic tânără, cu părul blond lung și un aspect magic. Seara, când luna se ridica, zâna dansa și cânta în jurul copacilor și pajiștilor verzi. Dar, dacă vedeți zâne, nu trebuie să vă uitați în ochii lor și să le ascultați, pentru că v-ar distruge. A trăit sub copacii bătrâni, pe care îi ilumina cu o lumină albă misterioasă. Ieșea doar noaptea și se ascundea din nou odată cu cântatul cocoșilor. Păzea mult conacele sale iar cei care încălcau zona ei, au murit sau au devenit bolnavi cu o boală incurabilă. Oamenii auzeau râsetele ei zuruitoare, dar vedeau doar o lumină vagă între copaci.
Zâna a fost gardian al pădurii și nimeni nu a îndrăznit să ridice mâna să o taie. Pajiștile luxuriante au fost acoperite cu covor gros de iarbă verde, dar acolo nu lăsau vitele, și numai mieii mici și vițeii tineri și numai după Sf. Gheorghe. Prin urmare, la fel de mult o respectau atât musulmanii, cât și creștinii. S-au adunat împreună și acolo sub umbrele întunecate de copaci bătrâni pentru a sărbători Ziua Sf. Gheorghe (Hadarlez), au adus daruri pentru sănătatea și s-au rugat împreună chiar pentru ploaie.
Ultima molebie în pădurea „Kaz koriya” a fost făcută în anul 1947, înainte de tăierea sa masivă. Fiecare familie de atunci a primit de la nou formata EAS (Agenția agricolă de stat) câte o parte din aceste lemne imense, pentru a face grinzi pentru construcții de case, jgheaburi pentru animale, butoaie, căruțe și doar câțiva oameni au refuzat, amintindu-și de legenda pentru Samodiva cu picioarele goale. Meshe au primit cea mai mare parte dintre noii imigranți din nordul Dobrogei care s-au stabilit în sat după anul 1940, ignorând sau necunoscând poveștile din pădurea blestemată.
Prin tăierea pădurii a dispărut și Zâna, dar ea nu a încetat să le amintească despre sine. Se vorbește și astăzi că ea se răzbună pentru răul făcut ei, purtând ghinion și moartea celor care au folosit lemnul din pădure sau pietrele din vechiul cimitir turcesc, unde a fost îngropată fata.