După planurile lui Anghel Saligny, avocatul Traian Bellu, un reputat avocat al Constantei interbelice își ridică o impunătoare casă cu turn ce îmbină elemente neobaroce și neoromânești.

Casa este proiectată în anul 1913. Construcţia are un stil arhitectonic original care datează din anul 1930.

După naționalizare este transformată în bloc de locuințe și începe procesul de degradare a clădirii. Din fericire după 2000 intră în proprietate privată este renovată și transformată în „Hotelul Carol”.

Astăzi Hotelul Carol din Constanța este un hotel boutique de 24 de camere mobilate în stil Victorian generând o ambianță aristocrată.

Hotelul dispune de 2 săli de conferință și restaurant.

Anghel I. Saligny (n. 19 aprilie 1854, Șerbănești, județul Galați – d. 17 iunie 1925, București), academician, inginer constructor, ministru și pedagog român, este considerat unul dintre pionierii tehnicii mondiale în proiectarea și construcția podurilor și silozurilor cu structură metalică, respectiv de beton armat, unul dintre întemeietorii ingineriei românești.

A proiectat liniile ferate Adjud – Târgu Ocna, realizând primele poduri combinate – șosea și cale ferată din țara noastră (1881 – 1882).

A proiectat și construit numeroase poduri metalice, înlocuindu-le pe cele necorespunzătoare, executate de firme străine, așa cum ar fi podul peste Siret, la Cosmești, de 430 m lungime (1888).

Sprijinindu-se pe invenții proprii, construiește, pentru prima oară în lume, silozuri din beton armat la Brăila și Galați.

Între 1884 – 1889 a lucrat la construcția docurilor și antrepozitelor de la Galați și Brăila.

Pe baza unor invenții proprii, Anghel Saligny a construit, în premiera mondială, silozurile din beton armat, de la Brăila (1888) și Galați (1889), la numai două decenii după ce francezul Joseph Monier (1823 – 1906) obținuse, în 1867, primul brevet pentru elemente de construcții (grinzi, plăci, stâlpi) din beton armat, acest material puțin studiat în acele timpuri.

Lucrarea sa cea mai importantă este proiectarea în 1888 și construcția între 1890 – 1895 a podului peste Dunăre de la Cernavoda, care era, la acea vreme, cel mai lung din Europa și printre cele mai importante poduri metalice cu deschidere mare din lume.