Bazilica cu hramul „Sfântul Anton de Padova” a fost zidită în anul 1938, în timpul pontificatului Sanctității Sale Papa Pius al XI-lea (1922-1939), în zilele Regelui Carol al II-lea al României (1930-1940), fiind Păstor al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București Arhiepiscop – Mitropolit Alexandru Theodor Cisar (1925-1949), prin strădania Prea Cucerniciei Sale Pr. Emanoil Kreis, paroh de Constanța (1935-1951), ajutat de Comitetul bisericesc, după planurile arhitectului Romano de Simon (1900-1981), cu contribuția generoasă a enoriașilor, binefăcătorilor de orice religie precum și a unor instituții și întreprinderi din Constanța și din alte localități ale Dobrogei.
STILUL: romanic (sec. al XIII-lea), specific bisericilor din nordul Italiei, din cărămidă aparentă (exterior și interior), cu acoperiș din olane turcești, la început, acum țiglă.
DIMENSIUNI: lungime – 25 m; lățime – 14 m; înălțime – 16 m; campanila (turnul), înălțime – 32 m; absida bisericii, la interior – 7 m; rozasa (rozeta), diametru – 5 m.
BAZILICA are trei navate, cu empore pe navele laterale; pe crucieră se ridică cupola, hexagonală la exterior, cu interiorul circular având un diametru de 7 m.
Momente istorice importante:
1939 – se execută altarele, ferestrele, pavimentul etc.
1940 – pe fondul crizei mondiale provocate de război și din cauza datoriilor acumulate, proiectul nu poate fi finalizat în totalitate.
1944, septembrie 1 – trupele sovietice ocupă cartierul „Ovidiu”; începând din 20 septembrie accesul catolicilor în Bazilica „Sfântul Anton” este interzis; în următorii ani biserica va fi vandalizată, majoritatea obiectelor sacre fiind distruse sau dispărând fără urmă.
1947, după 7 octombrie – catolicii reintră în posesia bisericii, după aprobarea dată de Biroul
de Rechiziții al Primăriei Constanța și avizul comandantului trupelor sovietice de ocupație.
1950-1951 – cu fonduri modeste de la stat, obținute cu mare dificultate, aproape de încheierea exercițiului bugetar, Pr. Emanoil Kreis face câteva reparații de urgență.
1951 nov. 25–1955 mai 29 – Bazilica se află din nou în părăsire. Numărul mic al enoriașilor rămași după repatrierea etnicilor germani, refuzul statului de a oferi ajutoarele necesare refacerii, sărăcirea populației și represiunea regimului comunist, aflată la apogeu, fac imposibilă continuarea reparațiilor.
1955 mai 29-august 14 – curățirea generală a lăcașului și reparații urgente, făcute mai ales cu muncă voluntară, prin grija Pr. paroh Emil Hausotter. Pe 15 august se celebrează din nou în Bazilică, după o întrerupere aproape 11 ani.
1984–1985 – se realizează altarul, din marmură (în formă de barcă), windfang-ul (intrarea în biserică) și lambriul din prezbiter, în timpul păstoririi Pr. Gonciu Iosif, ajutat de Pr. Petrișor Aurel, vicar parohial.
