Cetatea Capidava este situată pe malul drept, stâncos, al Dunării la jumătatea distanţei dintre Cernavoda (anticul Axiopolis) şi Hârşova (anticul Carsium). Castrul a fost ridicat în timpul împăratului Traian în cadrul măsurilor de fortificare a frontierei romane; construcţia este atribuită unor detaşamente din legiunile a XI-a Claudia şi a V-a Macedonica. În castru au fost cantonate, succesiv, diverse unităţi militare; până în sec.III p.Chr. au staţionat aici două trupe aduse din spaţiul germanic apoi, pentru secolele IV – VI izvoarele antice atestă o unitate de cavalerie, sau unităţile de equites scutarii şi vexillatio Capidavensium.
Toponimul getic – Capidava însemnând „cetatea de la cotitură” – indică o locuire preromană; iar poziţia locului era deosebit de favorabilă scopului pentru care a fost ales – acela de supraveghere a unei zone cât mai întinse – de-a lungul Dunării, în amonte şi în aval; peste fluviu şi, în situaţii deosebite (atacuri de pe uscat), spre interior.
Cetatea oferă vizitatorilor un zid de incintă impozant, gros de pese 2,5 m, cu înălţimi păstrate între 2 şi 6 metri, compus din unsprezece curtine (spaţiile dintre turnuri) şi opt turnuri. Pe latura de nord-est, vizibilă dinspre şosea, pot fi văzute, între turnurile de colţ şi cel patrulater din centrul zidului, două turnuri intermediare în formă de potcoavă, păstrate pe înălţimi foarte mici; faptul se datorează abandonării acestora în timpul refacerii incintei în cea de a doua fază romană târzie.
În turnul nr.1 aflat pe latura de nord-vest este realizată o poartă mică – poternă – cu deschidere arcuită, care se închidea cu o uşă solidă zăvorâtă la interior cu un drug masiv. În interior turnul are două pile masive care susţineau un planşeu (aceeaşi situaţie este şi în turnul patrulater de pe latura de nord-est). Prin această poternă se putea ieşi repede spre amenajarea portuară aflată la baza cetăţii, pe malul Dunării.
În colţul de nord al cetăţii se află unicul edificiu de cult creştin descoperit până acum la Capidava. Biserica datează din secolul VI, iar prin caracteristicile sale planimetrice apare ca o construcţie inspirată direct de arhitectura religioasă din spaţiul syro-palestinian. Biserica, având dimensiunile de 18,20 x 8,40 m, a avut o singură navă şi o absidă semicirculară; în zona centrală a absidei, sub pavajul altarului, a fost identificată o criptă de mici dimensiuni, care reproduce planul bisericii şi care adăpostea, cu siguranţă, o cutie cu moaşte de martir.
Descoperirile arheologice sunt de o mare varietate şi ne dezvăluie preocupările locuitorilor acestei cetăţi. Inscripţiile ne aduc la cunoştinţă numele şi credinţele unora dintre aceştia; aflăm despre existenţa unor ferme din împrejurimi şi activităţile pe care le desfăşurau stăpânii acestora; aflăm despre aprecierea făcută de către cei vii dispăruţilor – fie că erau soldaţi, fii/fiice, soţi/soţii. Descifrăm căror zei se închinau şi le aduceau prinoase. Ca punct vamal, ca centru aflat într-un punct strategic pe unul dintre drumurile principale ale imperiului, cetatea cu un vast teritoriu rural care includea nu doar numeroase ferme ci şi o serie de cătune (pagi) şi sate (vici), Capidava a cunoscut de-a lungul veacurilor creşteri şi descreşteri spectaculoase; atacuri cu distrugeri şi refaceri; reluarea vieţii de la capăt cu bucurii şi tristeţi. Totul este în pământ. Totul trebuie descifrat, cu grijă pentru a nu distruge mai mult, şi adus la cunoştinţa urmaşilor. Fiecare ciob are povestea lui; trebuie s-o vedem, sau s-o ascultăm.
