Mănăstirea a fost înființată în anul 2003, aşezământul reactivând străvechea vatră monahală din “hotarele Casienilorşi Peşterii” în care au trăit trei sfinţi dobrogeni: Ioan Casian, Gherman Romanul şi Teotim I.
Locașul este construit din piatră albă-calcaroasă – manoperă specifică zonei. Alături de biserică, complexul deține și două corpuri administrative, cu camere de locuit și sala de mese. Anexele mănăstirii par a fi gemene, ambele având la parter o terasă acoperită, trei coloane și trei arcade, iar la etaj un balcon acoperit cu o șarpantă triunghiulară, cu acces din exterior pe o scară din lemn.
Respectând tradiţia de construire a aşezămintelor monahale – cu înfăţişare de adevărate cetăţi mănăstireşti – ansamblul de formă dreptunghiulară a fost dotat cu turn-clopotniţă, muzeu, bibliotecă.
Sf. Ioan Casian este unul din reprezentanții de seamă ai literaturii patristice de la începutul secolul IV. Născut în anul 360 d. Hr. în Scytia Minor (Dobrogea), a intrat de tânăr la o mănăstire din zonă, după care a petrecut mulți ani la o mănăstire de lângă Bethleem și în așezările ascetice din Egipt. În anul 400 Sfântul Ioan Gură de Aur l-a hirotonit (uns) ca diacon al bisericii la Constantinopol. În anul 415 ete hirotonit ca preot la Roma (unde a ajuns pentru a-l susține pe Sf. Ioan Gură de Aur, exilat în urma persecuțiilor împotriva creștinilor). Din Roma a plecat în Marsilia unde a întemeiat două mănăstiri, una de călugări și alta de călugărițe, comunități ce au fost organizate după modelul răsăritean.
La capătul unei poteci care pleacă din spatele mănăstirii se află Peştera Sfântului Ioan Casian. Pe cale se găseşte Stânca Sfântului, cu inscripţia „Hotarele Casienilor şi Peşteruca”. Aceasta a fost descoperită în anul 1912, de învăţatul arheolog Vasile Pârvan. La început, peştera a fost folosită drept chilie de sihaştrii nevoitori în ţinutul Casienilor. Treptat, a fost amenajată ca spaţiu de slujire liturgică. Prin două trepte săpate în calcar, grota este compartimentată asemenea spaţiului eclezial. Zidurile peşterii de calcar lucios mai păstrează încă urme de inscripţii, câteva litere din cuvinte şterse sunt incizate în peretele calcaros. Dintr-o inscripţie se mai distinge cuvântul “sfânt”.
De pe platoul Casienilor cuprinzi toată pustia Scitiei Minor. Dealul și pădurea de stejari pitici îi poartă numele, ca și valea dimpreună cu stâncile ce o străjuiesc. Totul aparține neamului Casienilor: locurile de pășune, iarba și potecile, satul de peste râul Casimcea, din care acum nu a mai rămas decât un pâlc de trei case – un sat cândva de țărani nobili.
