Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Moscheea Carol I, ConstanțaCod 1144


Marea Moschee din Constanța, cunoscută și drept Moscheea Carol, este un lăcaș de cult musulman din Constanța, monument de arhitectură, construit între anii 1910 și 1913.

Construcția a fost începută în anul 1910, din inițiativa regelui Carol I, în semn de omagiu pentru comunitatea musulmană din orașul Constanța. Lucrările s-au încheiat în 1913. Inaugurarea a avut loc pe data de 31 mai 1913 în prezența familiei regale și a reprezentaților cultului musulman în România.

Inițial s-a numit Moscheea Carol I, ulterior a fost redenumită Moscheea Mahmud al II-lea. Totuși, în prezent, credincioșii musulmani o numesc „Kral camisi” sau „Geamia Regelui”.

Construcția a fost realizată după planurile ing. Gogu Constantinescu, sub îndrumarea arhitectului Victor Ștefănescu, luând ca model Moscheea Konya din AnatoliaTurcia. Construcția este din piatră și cărămidă, exceptând cupola și minaretul care sunt din beton armat. Portalul principal este din piatră de Dobrogea, iar ușa de marmură neagră cu incrustații de bronz. Coloanele interioare sunt din marmură de Câmpulung (Mateiaș).

Construcția a fost realizată în stil egipteano-bizantin, cu unele motive arhitecturale românești. Este prima clădire cu elemente de beton armat construită în România. Moscheea se ridică pe locul fostei Geamii Mahmudia din 1822.

În curtea geamiei în dreapta şi stânga intrării se află câte un spălător cu câte şase robineţi ce servesc pentru abdest (abluţiune ) impusă de religia islamică.

Minaretul, construit în stil maur, are înălțimea de 47 metri, iar scara interioară numără 140 de trepte până la locașul muezinului, de unde în trecut se anunța ora de rugăciune.

Sala centrală a moscheii este o încăpere pătrată, cu latura de 14 metri. Sala de rugăciune este simplă, în religia musulmană neexistând icoane, singurele ornamente fiind constituite de câteva picturi murale la cupola cea mare şi cele patru arcade. Pe fundal, în mijlocul peretelui de miazăzi (spre Mecca) se află mihrabul de unde imamul oficiază slujba. Aşezarea altarului pe peretele de miazăzi (spre Mecca ) este determinată de un verset din Coran  „Întoarce-te cu faţa spre Mesgid-ul Haram (Kaba) „. În jurul mihrabului sunt scrise cele 99 de atribute ale lui Allah. La dreapta mihrabului se află minberul  de unde imamul ţine hütbe (predica) la slujba săptămânală de vineri şi la slujbele speciale de sărbători. În stânga mihrabului se găseşte vaaz kürsü tribuna de unde se ţin predicile în afara celor de sărbători.

Moscheea are o frumoasă pictură murală interioară. În interior adăpostește un faimos covor oriental, primit ca donație din partea Turciei. Acesta provine din insula Ada Kaleh și are o vechime de peste 200 de ani. Covorul impresionează prin mărimea sa (9 m x 16 m, în total 144 m²) și prin greutatea sa de peste 490 kg. Acest masiv covor, lucrat de mână în renumitul centru de artizanat Hereke, din Turcia, a fost proprietatea sultanului Abdul Hamid.




Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14086508