Biserica Sfânta Treime a fost mult timp cunoscută sub numele de Biserica roşie, deoarece a fost construită din cărămidă şi a funcţionat multă vreme netencuită la exterior.
Biserica a fost ridicată în anul 1647 (7155) de către Pan Pascal vel Căpitan, având forma de navă, fiind restaurată de Varlaam Condicaru. Un pomelnic de la 1853 ne aminteşte de Mihai Viteazul, Matei Vodă, Radu V. şi Ştefania Monachie. Pe o placă de marmură aflată deasupra intrării este menţionat faptul că „această sfântă biserică s-au refăcut de totu de dumneaei cocoana Stana a răposatului Dincă Mihai Moga, la 1881“. Această restaurare a schimbat forma bisericii, de la aceea de navă la forma de cruce, având o suprafaţă de 130 mp, înălţimea de 9 m, turla fiind înaltă de 16 m.
Întreg istoricul bisericii îl găsim în pisania din dreapta intrării în care se spune „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfîntului Duh, ziditu-s-a din temelie această sfîntă şi dumnezeiască biserică, cu hramul „Sfînta Treime“ în anul mîntuirii 1646, de către Pan Pascal Căpitan.
În anul 1881-1882 s-a refăcut de către doamna Stana a decedatului Dincă Mihail Moga, dîndu-i-se forma de cruce, când i s-a făcut şi pictura din nou, în tehnica ulei, de către Mihalache Dragomirescu din Bucureşti.
S-a mai reparat pictura în anul 1937 de către pictorul Velici din Turnu-Severin, când s-au făcut ornamentaţiile tot în tehnica ulei.“
Pictura iniţială a bisericii a fost executată în stil renascentist de către Mihalache Dragomirescu, ucenic al marelui pictor Gh. Tătărăscu, în anul 1871, aşa cum se poate citi într-un colţ al scenei cu Ducerea Sfintei Cruci.
În stânga intrării, în pronaos se află portretul P.S. Episcop Iosif al Râmnicului, iar în dreapta, portretele restauratoarei Stana Dincă Moga, P.S. Episcop Gherasim al Râmnicului şi al P.C. Pr. Dimitrie Coconu, ultimele două fiind executate la restaurarea din anul 1998. Acesta a fost anul când s-a construit în continuarea bisericii un pridvor unde sunt aşezate sfeşnicele cu lumânări, ceea ce contribuie la protejarea picturii. În jurul bisericii au fost mai multe morminte, dar odată cu restrângerea terenului în favoarea construcţiei de blocuri de locuinţe, a ajuns să se mai păstreze o singură Sfântă Cruce pe care stă scris: „Aici odihnesc Andrei şi soţia sa Constantina – 1866“.
Prima atestare documentară a Caracalului, într-un hrisov, datează din 17 noiembrie (XI) 1538.
Situat în câmpia Romanațiului, Caracalul este plin de vestigii care dovedesc locuirea acestui ținut încă din preistorie. Stau dovadă descoperirile arheologice din vremurile paleoliticului, neoliticului și din epoca bronzului. Se află situat între ruinele castrului roman Romula (com. Resca, la nord de Caracal) și ale cetății Sucidava (Corabia).
