Sunt unele mărturii că, în perioada anilor 1930-1940, a existat un grup organizat de adventişti de ziua a şaptea în Slatina, fără să ştim însă prea multe date despre biserica adventistă din perioada aceea.
Actuala biserică din Slatina s-a format în perioada 1983-1985, având ca nucleu un grup de aproximativ 25 de membri ai bisericii adventiste din localitatea Slătioara, care au hotărât să-şi desfăşoare adunările în Slatina, pentru început în două case particulare.
Apoi biserica s-a mutat în actualul imobil care a fost iniţial adaptat pentru desfăşurarea serviciilor divine. Ulterior, în anii 1990, acesta s-a extins cu un nou corp de clădire pentru sala de cult şi cu alte anexe. Grupul credincioşilor a crescut atât prin ataşarea la nucleul iniţial a altor membri adventişti, cât şi prin primirea de membri nou-botezaţi.
În prezent, biserica adventistă din Slatina numără 166 de membri, incluzând aici şi cele două grupe de credincioşi din localităţile Potcoava şi Izvoarele. Există o grădiniţă care funcţionează în incinta bisericii, la care sunt înscrişi 24 de copii, dintre care cei mai mulţi sunt din afara bisericii.
Începând cu anul 2012, a fost lansat Radio Vocea Speranţei, care emite 24/7, prin care mesajul bisericii poate ajunge mai uşor către cetățeni.
Adventiștii de ziua „a șaptea” au apărut în prima jumătate a secolului trecut. Doctrina sa are ca punct central apropiata venire a lui Hristos, care va întemeia o împărăție de o mie de ani pe pământ.
În 1831, William Muller, un fermier din Massachusetts, de credință baptistă, a început să țină „predici” ocazionale în care se vorbea despre apropiata venire a lui Hristos pentru a întemeia o împărăție de o mie de ani pe pământ, astfel a găsit adepți care să-l asculte, să-l creadă și să-l urmeze.
Organizarea în lume a cultului vizează 80 de Uniuni, 10 Diviziuni și, mai presus, Conferința Generală, cu sediul la Washington din 1862.
În anul 1870, Mihail Czechowski (fost preot catolic) ajunge în Romania și se stabilește la Pitești. Printre primii adepți îl putem aminti pe Toma Aslan și fratele acestuia, care organizează o grupare adventă în Pitești. După informațiile lăsate de Toma Aslan, prin 1881, gruparea avea 13 membri, iar cinci ani mai târziu era pe cale de dispariție. Adventismul de ziua a șaptea a pătruns și printr-un grup de coloniști germani adventiști care s-au stabilit în Dobrogea, iar în anul 1881 a format un nucleu al sectei în satul Sarighiol. Tot în Dobrogea se refugiază din Rusia un alt adventist, Rabienco, care va organiza altă grupare făcând prozelitism printre lipoveni.
Prin anul 1900 apare și în București cea dintâi grupare adventă. În 1907, ia ființă prima Conferință adventistă din țara noastră, care unește toate comunitățile.
În 1920, are loc primul congres al adventiștilor de ziua a șaptea din România, la care se hotărăște înființarea „Uniunii comunităților evanghelice ale adventiștilor de ziua a șaptea”, care cuprinde două unități organizatorice intermediare: Conferința Muntenia, cu sediul la București, și Conferința Moldova, cu sediul la Focșani.
În perioada 1942-1944 sunt interziși, apoi vor figura în Legea cultelor din 1948.