Mânăstirea ”Sf. Marina” din Syanovo este situată lângă satul Syanovo, la 22 km de orașul Tutrakan și 53 de km est de orașul Ruse.
Potrivit legendei, în regiunea Syanovo existau trei mănăstiri, din care una a fost Mânăstirea ”Sf. Marina” din Syanovo. Soarta mănăstirilor este neclară, dar se crede că au fost arse de turci după ce au fost sub dominație otomană timp de cinci secole. Ca dovada servesc plăcile de piatră găsite, oasele umane și fragmentele de mortar și ceramică. Pentru izvorul sfânt în mănăstire se transmit următoarele legende:
Prima legendă
Persoanele în vârstă spun că în sat au apărut un tată și fiul său și se pregăteau să devină pastori. Scoteau la păscut bivolițele. Într-o zi în această regiune o bivoliță a intrat în travaliu. Tatăl – Hassan, a plecat după ajutor în sat, iar fiul său – Ahmed, a rămas să aibă grijă de ea. Dintr-o dată bivolița a început să se rotească într-un cerc, în timp ce păstorul nu o putea opri. Pământul de sub picioarele ei a început să se scufunde până când a căzut într-o groapă. Băiatul se întreba speriat cum să salveze bivolița. Și-a amintit să-și dezlege cureaua, să-și dea jos turbanul și să le împletească. A intrat în groapă, a legat bivolița și a scos-o afară. Apoi, el a coborât singur în groapă. În întuneric a văzut o ușă mare de fier pe care atârna un lacăt imens. Fiindcă era ruginit, l-a deschis și a intrat în interior. În fața lui au apărut strălucitoare trei cămări de aur și o tabără de aur. În acest timp, tatăl s-a întors, a strigat numele fiului său, deoarece el nu mai fusese cu bivolița. El a auzit vocea din pământ. Se repezi la el și a văzut aurul. Ei au decis să ia de la fiecare cămară câte o mână de aur. Au ieși afară și au închis gaura cu pământ și ramuri. Au plecat cu turma spre sat, cântând „Ahmed, Ahmed, până astăzi am fost pastori, iar de mâine suntem stăpâni”. Au plecat la Istanbul. După zece ani s-au întors cu zece căruțe de boi pentru a colecta comoara. Mult timp au căutat, dar la presupusul loc era doar un izvoraș – locul arcului sfânt, care există și astăzi.
A doua legenda
Se poartă tradiția că tatăl a plecat împreună cu fiul său prin Bulgaria, ca să-i caute un leac pentru ochi. I-au direcționat către Noua Bulgaria, eliberată de către români. Au călătorit peste toata Dobrogea fără să-și vindece copilul. Pe drum a trecut din nou prin această zonă, a ajuns la locul mânăstirii. Calul lui s-a oprit brusc. El a început să-l bată, dar nu pleca. L-a dezlegat – să se odihnească. Copilul a coborât din căruță și a început să se joace în apa din apropierea unui pârâiaș curgător, fiind atras de sunetul de la el. Și-a atins ochii cu mâinile ude. Dintr-o dată tatăl a auzit copilul urlând: „Eu văd, eu văd”. Părintele, surprins, s-a apropiat și l-a întrebat ce a văzut. Copilul a răspuns: „Eu văd calul, căruța, copacii”. A revenit omul în sat și a povestit ce s-a întâmplat. Până și astăzi vin oameni cu probleme de sănătate să bea din apa curgătoare rece, în speranța de a se vindeca.

În anul 1911, apa din izvorul sfânt al „Sf. Marina” începe să curgă din nou și admiratorii au început să viziteze locul sfânt. Știrea despre izvorul vindecător se răspândea rapid și izvorul a fost capturat. În anul 1943 un preot în sat a fost numit preotul Dimitar Mirchev Petkov. El a aflat despre izvorul de vindecare și a invitat alți preoți. Au ținut o ceremonie. Părintele Dimitar s-a spălat cu apă din izvor. Până atunci, el suferea de reumatism. După spălare, a simțit o ușurare. Cu ajutorul satului și cu participarea activă a bunicii Vasilka / cunoscută prin faptul că se întâlnește cu morții în vis și știe să prezică /, părintele Dimitar a decis să reconstruiască mănăstirea. Inițiativa a fost binecuvântată de Episcop Mihail din Dorostol – Cherven, la data de 16 octombrie 1944. Cu donațiile creștinilor, care vizitează izvorul sfânt, în anii 1944-1945 a fost construită capela în mijlocul căreia este izvorul. În plus, au construit trei camere pentru vizitatori cu ajutorul unei donații de la Donka Hlebarova din satul Nova Cherna. A fost numit un îngrijitor din satul Stambolovo, care a ajuns la mănăstire cu brațul și piciorul drept paralizați, dar după spălare timp de o săptămână cu apă din izvor, s-a vindecat complet și a refuzat să fie plătit pentru acest serviciu.
În jurul anului 1950, mânăstirea a primit-o pe maica Tecla, dar ea a fost ucisă și îngropată în anul 1960. După ea, pentru un timp scurt făcea supunere o altă călugăriță. Medicul districtului Turtucaia a făcut de multe ori verificări, din cauza semnalelor, că locul nu este o mănăstire, ci un loc vindecător. Inspecția a demonstrat că igiena este păstrată aproape de fântână și credința religioasă pentru a bea apa din ea nu poate fi interzisă. Oameni invidioși au amenințat credincioșii care au vizitat mănăstirea și făceau donații. Aceștia afirmau că mănăstirea a fost construită fără știrea guvernului și este ilegală. Înspăimântați, creștinii au început să se retragă și să nu viziteze mănăstirea, iar paznicul a plecat. Mănăstirea din Syanovo a devenit pustie.
În anul 1991 s-a născut ideea de a restabili mănăstirea din Syanovo. Izvorul a fost din nou descoperit și disponibil pentru admiratori. Au fost construite o capelă și o mică clădire. În fiecare an, în ziua sfântului patron (17 iulie), mulți credincioși vin din toată țară.