Monumentul lui Angel Kanchev a fost ridicat pe str. „Slavyanska” în 1994, înfățișând un revoluționar în mărime naturală, cu revolverul îndreptat în sus. Angel Kanchev s-a născut la 11 noiembrie 1850 în orașul Tryavna. A învățat în orașul său natal, iar după aceea în Ruse. Și-a continuat studiile ca bursier la Liceul Bolgrad (Basarabia), iar […]
Se află în nord-vestul Bulgariei, lângă gura râului Iskar și confluența sa cu fluviul Dunărea, în apropiere de orașul românesc Corabia (Regiunea Olt). Ruinele așezării antice romane se află lângă Gigen, lângă delta râului Iskar.
În vara lui 1868, conducătorii Hadzhi Dimitar și Stefan Karadzha au condus o ceată de aproximativ 130 de oameni. Planul anterior prevedea ca, după ce ajungeau pe pâmânt bulgăresc, să declare revoltă și ceata să servească drept catalizator al mișcării de eliberare generală. După ce au finalizat pregătirea preliminară, rebelii s-au adunat în satul român […]
Edward și Elisabeth Haskell au fost misionari americani care au ajuns în satul Pordium la începutul secolului 20. Cuplul a ajutat localnicii să dobândească abilități în domeniul cultivării viței de vie, grădinărit, prelucrarea lemnului, cultivarea mătăsii și înmulțirea animalelor pentru bărbați și gătit și croitorie pentru femei. Ei au educat de asemenea copiii atunci când […]
Vasil Levski este un erou național al Bulgariei. El este un ideolog și organizator al revoluției naționale bulgare, fondator al Organizației Revoluționară Internă (ORI). De asemenea, cunoscut sub numele de Apostolul libertăţii, pentru organizarea și dezvoltarea rețelei de eliberare revoluționară a Bulgariei de sub dominația otomană. Călătorește țara și creează comitete revoluționare private pentru a […]
Monumentul Libertății din Ruse a fost proiectat la începutul secolului al XX-lea de sculptorul italian Arnoldo Sochi, dar a fost realizat de Georgi Kiselinchev. Odată cu trecerea vremii, a dobândit semnificația unuia dintre simbolurile orașului și este parte din stema acestuia. Compoziția este piramidală. În vârf, statuia reprezintă figura unei femei care ține o sabie […]
Monumentul a fost construit la aniversarea a 100 de ani de la eliberarea Bulgariei. Este amplasat la intrarea în parcul-muzeu Skobelev. Statuia este făcută de sculptorul Dimitar Boykov și arhitectul Atanas Atanasov. Reprezintă o compoziție de figuri feminine, rupând lanțuri de sclav, și un copac de 27m înălțime din beton, în spate. Adresa: Strada General […]
Tonka Obretenova s-a născut în anul 1812 în satul Cherven, Ruse. Părinții acesteia sunt Toncho Postavchiyata și Minka Toncheva. S-a căsătorit cu un croitor și comerciant cunoscut în Ruse, Tiho Obretenov (1831). Din căsătoria acestora au rezultta cinci băieți și două fete. S-a implicat în organizarea luptei de eliberare națională. A oferit un important ajutor […]
Expoziția exterioară “Casa neolitică” se datorează foarte mult descoperirilor arheologilor suedezi din anul 2000. Ei au găsit ruine datând din neolitic, secolul 5 î.c., și o serie de unelte casnice, care arată prezența unei așezări umane în această zonă.
Monumentul lui Elias Canetti a fost inaugurat în 2015, la împlinirea a 110 ani de la nașterea cunoscutului beletrist și dramaturg. Monumentul se află în partea centrală a orașului Ruse și este opera renumitului sculptor, prof. Georgi Chankanov. Cântărește 2 tone și jumătate. Scriitorul este aplecat peste cărți, iar în ureche îî șoptește o bufniță. […]